Deşi comuna Paleu este o comună recent înfiinţată, localităţile componente au o istorie bogată, ca mărturie ale preocupărilor cultural-artistice ale locuitorilor, avem mărturiile scrise ale fiecărei localităţi în parte. Aceste scrieri care au rămas mărturie pentru prezent şi viitor fiind transmise atât pe cale scrisă cât şi pe cale orală. Din cele mai vechi timpuri ocupaţia locuitorilor acestei zone este strânsă de aşezarea geografică şi resursele bogate ale naturii.

    Despre începuturile istoriei satului nu avem documente scrise. Din primul document care datează din 1685 reiese ca satul Paleu a fost distrus de un incendiu. În anul 1695 la 4 iulie, după un document semnat de împăratul Leopold I, se aprobă repopularizarea satului. Acesta fiind de acord ca oamenii să fie aduşi din satele învecinate si să fie scutiţi de taxe şi de muncă pe proprietăţile împăratului pe timp de 3 ani, iar de la bătrânii satului care au transmis din generaţie în generaţie se ştie că biserica satului a fost construită pe şi din ruinele vechii biserici. În documentele mai vechi, denumirea originală a satului este Hegyközpályi, care tradus ar fi Paleu de Munte însa în zilele noastre apare doar sub denumirea de Paleu. Dintre cele mai vechi denumiri topografice putem aminti Cserhegy (Dealul cu Ceri), denumire apărută de la dealul împădurit cu ceri care este situat spre est, între localităţile Paleu şi Uileacu de Munte.

    În timpurile vechi, satul Paleu era înconjurat de apă şi există doar un dig care asigură intrarea şi ieşirea din sat. Într-un alt document din anul 1799, care prezintă denumiri ale unor unelte de munca rezultă că îndeletnicirea de bază a populaţiei era aceea de ardere a cărămizilor.

    S-a înfiinţat în anul 1210, prin aducerea de către Episcopatul Oradiei a coloniştilor care au populat ţinuturile pustiite de tătari şi turci. Până în anul 1792 localitatea avea denumirea de „Uileacu de Paleu”, care provine din înfrăţirea celor două localităţi. După acest an cele două localităţi se despart având numele de Uileacu de Munte deoarece era înconjurată de munţi.

       Biserica Reformată a fost reconstruită în anul 1890.

    Biserica Catolică este construită lângă căminul cultural, sub care se întinde o pivniţă cu boltă din cărămidă, construită de Episcopia Romano-Catolică, în timpurile când aproape toate teritoriile satului aparţineau de ei. Pe aceste teritorii era o mare producţie de struguri şi de diferite fructe.

    În a doua jumătate a secolului XV.-lea satul devine proprietatea bisericii catolice fiind transformate în feudă, tot în această perioadă a avut loc o invazie a turcilor şi tătarilor. Monografia
judeţului Bihor, din anul 1901 aminteşte de această localitate cu 134 numere de casă şi cu o populaţie de 864 de locuitori, iar în prezent satul are peste 300 numere de casă şi mai mult de 700 locuitori.